Arheologii au găsit o veche reședință papală ascunsă, locuința suveranilor înainte de a fi construit Vaticanul.

În inima Romei, lângă Bazilica San Giovanni in Laterano, arheologii italieni au descoperit ruine semnificative ale unui palat papal din perioada ante-Vatican, într-o acțiune desfășurată în contextul pregătirilor pentru Jubileul din 2025. Această descoperire are loc în timpul lucrărilor de reamenajare a pieței din fața bazilicii, când au fost identificate ziduri masive din piatră vulcanică, datate între secolele IX și XIII.

Potrivit Ministerului Culturii din Italia, aceste structuri fac parte din complexul istoric cunoscut drept Patriarchio, care a fost reședința oficială a papilor din secolul IV până în 1309, când papalitatea s-a mutat temporar la Avignon. Bazilica San Giovanni in Laterano, construită la ordinul împăratului Constantin după Edictul de la Milano din 313, reprezintă prima biserică creștină din Roma imperială și a devenit un centru administrativ și spiritual important al Bisericii.

Zidurile recente ar fi avut și un rol defensiv, fiind construite într-o epocă de instabilitate, marcată de atacuri sarazine și conflicte între familiile nobiliare romane. Construcția acestor structuri masive reflectă nevoia papalității de a se fortifica dincolo de provocările externe și interne.

Descoperirea este semnificativă, întrucât nu s-au mai desfășurat săpături de o asemenea amploare în acea zonă istorică. Rezultatele oferă noi perspective asupra evoluției instituționale și arhitecturale a papalității înainte de stabilizarea sa la Vatican în 1377. Ministrul Culturii, Gennaro Sangiuliano, a caracterizat descoperirea drept o „mărturie vie a bogăției culturale a Romei” și a subliniat importanța fiecărei pietre descoperite.

Această reînviorare a moștenirii papale apare într-un moment simbolic, marcat și de alegerea cardinalului american Robert Prevost ca papă, ceea ce subliniază interesele şi schimbările recente din cadrul Bisericii Catolice. Prevost, format teologic în tradiția augustiniană, este privit ca o figură echilibrată între conservatorism și necesitatea de continuitate pastorală.