Astronomii au descoperit o nouă soluție pentru un mister al planetei Uranus.

Recent, cercetările astronomice au dezvăluit o informație esențială referitoare la Uranus: durata unei zile pe această planetă este de 17 ore, 14 minute și 52 de secunde. Acesta este un nou record, mai lung cu 28 de secunde decât estimarea anterioară obținută de sonda Voyager 2 în 1986. Deși diferența pare minoră, ea are implicații semnificative pentru știința planetară.

Astrofizicianul Laurent Lamy de la Observatorul din Paris subliniază importanța acestei măsurători, afirmând că rezolvă o problemă veche privind sistemele de coordonate bazate pe perioade de rotație anterioare, care deveneau inexacte. Asta afectează în mod direct capacitatea de a localiza polii magnetici ai Uranusului, esențiali pentru înțelegerea caracteristicilor magnetosferice și atmosferice ale planetei.

Uranus și Neptun, cele mai îndepărtate planete din Sistemul Solar, sunt extrem de dificile de observat din cauza distanței față de Soare. Uranus orbitează de două ori mai departe decât Saturn, iar Neptun se află la peste trei ori distanța lui Saturn de Soare. Această îndepărtare a rezultat în puține misiuni spațiale dedicate, singura importantă fiind survolul Voyager 2. Din cauza acestei lipse de explorare recentă, s-au făcut multe presupuneri greșite, inclusiv în ceea ce privește perioada de rotație a lui Uranus.

Pentru a obține o măsurare corectă, echipa lui Lamy a analizat datele colectate de Telescopul Spațial Hubble între 2011 și 2022. În această perioadă, telescopul a observat aurorele ultraviolet de pe Uranus, care sunt similare cu cele observate pe Pământ și sunt generate prin interacțiunea particulelor din vântul solar cu magnetosfera planetei. Aceasta a facilitat localizarea polilor magnetici ai lui Uranus.

Pe lângă durata zilei, o altă caracteristică remarcabilă a lui Uranus este axa sa de rotație, care este aproape paralelă cu planul orbital al planetelor din Sistemul Solar, în contrast cu axele aproape perpendiculare ale altor planete. Aceasto unghi neobișnuit a complicat și mai mult eforturile de a determina poziția polilor magnetici.

Prin analiza aurorelor, cercetătorii au reușit să ofere o măsurare foarte precisă a rotației lui Uranus, chiar mai exactă decât cele realizate pentru Jupiter. Această metodă deschide noi posibilități pentru a obține date exacte despre rotația altor planete gigantice din Sistemul Solar.

„Acest nou sistem de coordonate ne permite să comparăm observațiile aurorelor de pe Uranus realizate în aproape 40 de ani și ne pregătește pentru viitoarele misiuni către această planetă,” a mai spus Lamy. Descoperirile au fost publicate în revista Nature Astronomy și reprezintă un pas important în înțelegerea lui Uranus și a sistemului solar în întregul său.

Această structură de studiu deschide o eră nouă în observațiile planetare, având implicații asupra modului în care percepem și studiem construirea și evoluția planetelor din Sistemul Solar. În timp ce tehnologia și metodele noastre de observare continuă să se îmbunătățească, se poate anticipa că într-un viitor apropiat, vom obține și mai multe informații despre aceste corpuri celeste misterioase.