Au fost înviați lupii preistorici? Descoperă adevărul!

Recent, internetul a fost inundat cu discuții despre lupii preistorici, o specie uriașă dispărută care a străbătut America de Nord, popularizată și de serialul HBO „Game of Thrones”. Colossal Biosciences, o companie de biotehnologie din Dallas, susține că a reușit să readucă la viață lupii preistorici Aenocyon dirus (sau lupul uriaș) prin crearea a trei pui de lup gri modificați genetic, denumiți Romulus, Remus și Khaleesi. Potrivit unui comunicat oficial al companiei, pe 1 octombrie 2024, va marca o premieră istorică în domeniul științei de-extincției.

Colossal se laudă că a reușit o inovare științifică prin utilizarea tehnologiilor de vârf în domeniul biotehnologiei, având ca scop readucerea la viață a unei specii care nu mai există, având o populație anterioară de zero exemplare. Însă aceste afirmații ridică întrebări semnificative despre autenticitatea lupilor creați. Puii modificati genetic, care au o blană albă specifică, ar putea părea o specie nouă, dar, conform lui Jeremy Austin, directorul Centrului Australian de ADN Antic, Colossal nu a creat lupii Aenocyon dirus, ci mai degrabă a modificat caracteristicile unui lup gri astfel încât să se asemeneze cu ceea ce cred ei că ar fi fost un lup preistoric.

Acceptarea unei definiții lejer a ceea ce constituie o „specie” este o altă problemă. Beth Shapiro, biolog evoluționist la Colossal, consideră că aspectul fizic, comportamentul și rolul ecologic similar cu al speciei dispărute ar fi suficiente pentru a considera un animal ca fiind reprezentativ pentru o specie dispărută. Totuși, mulți oameni de știință avertizează că această abordare poate conduce la confuzie, întrucât există organisme care se aseamănă, dar care sunt genetic diferite – așa numitele „specii criptice”.

În cercetarea genetică aplicată în crearea acestor pui, Colossal a modificate doar 20 de gene dintr-un genom de lup gri care conține 2,5 miliarde de perechi de baze ADN. Dintre aceste modificări, cinci se referă exclusiv la culoarea blănii. Aceasta aduce în discuție întrebarea dacă lupii modificați genetic pot fi considerați adevărați reprezentanți ai lupilor uriași sau sunt doar o simulare cu anumite caracteristici ale acestora.

Cercetătorii și ecologii se tem că existența acestor lupii în condițiile actuale ale ecosistemului din America de Nord ar putea fi impracticabilă. Aceștia se întreabă dacă acești lupi vor putea trăi într-un habitat care nu mai există sau dacă vor fi utilizați doar în scopuri de divertisment în grădini zoologice.

Un alt aspect relevant este provocarea de a considera că un animal poate „proveni” dintr-o specie dispărută doar pe baza unor trăsături exterioare. Austin compară această situație cu povestea „Hainele noi ale împăratului”, sugerând că, în loc să fie o realizare științifică, aceasta este un exercițiu de auto-iluzionare. În unele privințe, Crearea acestor pui ar putea fi asemănată cu un artist care creează o lucrare inspirată de o temă istorică, dar care nu este o reprezentare autentică a acelei teme.

Chiar dacă cercetarea efectuată de Colossal poate avea aplicații valoroase în domeniile genetica și conservarea speciilor, afirmațiile privind readucerea la viață a unui animal dispărut doar pe baza modificărilor de culoare și a designului genetic sunt considerate o exagerare care ar putea diminua credibilitatea științei. În concluzie, discuțiile din jurul lupilor preistorici nu sunt doar despre biotehnologie, ci ridică și întrebări etice și științifice complexe privind ce înseamnă cu adevărat ”de-extincția” și cum ar trebui să ne raportăm la animalele care ar putea fi create prin biotehnologie.