Un nou studiu scoate la iveală implicarea neobservată a femeilor scribi în reproducerea manuscriselor medievale.

Studii recente arată că femeile au avut un rol semnificativ în producția de manuscrise medievale, contrazicând imaginea tradițională a călugărilor care scriau în mănăstiri. O cercetare realizată de echipa de la Universitatea din Bergen, Norvegia, condusă de Åslaug Ommundsen, a constatat că cel puțin 1,1% dintre manuscrisele medievale au fost transcrise de femei, ceea ce se traduce în peste 110.000 de cărți.

Această cercetare, publicată în revista „Humanities and Social Sciences Communications”, reprezintă prima analiză cantitativă detaliată a muncii scribelor feminine. Ommundsen subliniază importanța acestor descoperiri, afirmând că oferă dovezi statistice despre contribuțiile adesea ignorate ale femeilor scribi. Precedentele studii au identificat cazuri individuale, dar nu au fost realizate evaluări la scară mare.

Cercetătorii au analizat 23.774 de colofonuri (mențiuni adăugate la finalul manuscriselor) pentru a determina numărul femeilor scribi. Dintre acestea, 254 au putut fi atribuite cu certitudine unor scribițe, o estimare conservatoare ce reflectă participarea lor semnificativă. Deși procentul poate părea mic, cifra de 110.000 de manuscrise este impresionantă, incluzând aproximativ 8.000 care au fost conservate până în prezent.

Un exemplu notabil este călugărița Birgitta Sigfursdóttir, care a scris un psaltire la mănăstirea Munkeliv din Bergen. În colofonul său, ea recunoaște modestia în abilitățile sale de scriere, cerând celor care citesc să se roage pentru ea. Alte femei s-au semnat cu termeni precum „scriptrix” sau „soror” în colofonurile lor, evidențiind contribuția lor la domeniul scrisului.

Un aspect interesant este că perioada 800-1400 a arătat o proporție constantă de femei scribi, iar în jurul anului 1400, a avut loc o creștere a producției de manuscrise scrise de femei. Această tendință coincide cu o cerere mai mare pentru cărți scrise în limbile vernaculare, sugerează avansarea oportunităților pentru femeile scribi pe măsură ce textele în limbaj local deveneau mai populare.

Cu toate acestea, amploarea reală a participării femeilor în cultura manuscrisă medievală rămâne neclară. Este posibil ca unele scribițe să fi preferat să își ascundă identitatea de gen, semnându-se la marginea textelor în loc de colofonuri, sau unele ar fi putut alege să nu se identifice deloc.

Cercetătorii sugerează că investigarea actuală indică prezența unor comunități de femei care creau cărți, care nu au fost încă identificate. Acest lucru sugerează că numărul femeilor scribi ar putea fi mult mai mare decât se credea anterior.

Echipa de cercetare plănuiește să cartografieze distribuția geografică și cronologică a manuscriselor scrise de femei, să analizeze arhivele pentru a descoperi rețelele de producție de cărți și să examineze tipurile de texte realizate de scribițe. Ommundsen și colegii săi subliniază că acest studiu este doar un prim pas în a înțelege impactul real al femeilor scribi asupra culturii literare și manuscrise medievale.

Această cercetare deschide noi perspective asupra contribuției femeilor la patrimoniul cultural, evidențiind necesitatea de a recunoaște și studia rolul acestora în istoria scrisului. Concluziile studiului oferă o bază solidă pentru cercetări viitoare asupra istoriei manuscriptelor și asupra locului femeilor în această tradiție culturală.