Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv propune o teorie inovatoare privind rolul copiilor în siturile de artă rupestră preistorică, contrazicând percepția din trecut conform căreia aceștia doar învățau de la adulți. Conform studiului, copiii ar fi putut avea o funcție spirituală, acționând ca mediatori între lumea umană și cea supranaturală.
Cercetătorii, Dr. Ella Assaf, Dr. Yafit Kedar și Prof. Ran Barkai, au identificat dovezi arheologice ale prezenței copiilor, inclusiv urme de pași, amprente de mâini și desene realizate de aceștia, în peșteri din întreaga Europa, în special în Franța și Spania. De exemplu, în Peștera Basura din Italia s-au găsit urme de la cel puțin doi copii de 14.000 de ani, iar în Peștera Rouffignac din Franța, un copil mic a participat la crearea unei picturi cu o antilopă saiga.
Aceste dovezi ridică o întrebare importantă: de ce erau copiii aduși în locuri atât de periculoase? Se credea că aceste aventuri în peșteri adânci serveau unui scop educațional, dar cercetătorii sugerează o altă explicație. Ei argumentează că multe societăți antice considerau peșterile ca fiind sacre, considerate portaluri spre lumea spiritelor. Astfel, copiii ar fi putut fi priviți ca ființe de tranziție, capabile să comunice cu entitățile cosmice într-un mod în care adulții nu reușeau.
Această viziune se aliniază cu observații din alte culturi indigene din întreaga lume, inclusiv în Australia și America de Sud, unde copiii au un rol important în ritualuri spirituale. Dr. Assaf subliniază că multe culturi din trecut considerau copiii „agenți activi” în comunicarea cu forțele cosmice.
Studiul face referire la ideea că experiențele mistice ale oamenilor preistorici din peșteri ar putea fi exacerbate de hipoxie, o scădere a nivelului de oxigen, cauzată de folosirea torțelor și de ventilația precară. Această stare ar fi putut provoca halucinații, amplificând senzațiile de apropiere față de entități supranaturale.
O caracteristică remarcabilă a picturilor rupestre din paleolitic este predilecția pentru simboluri geometrice și animale, în detrimentul reprezentărilor naturii sau plantelor, ceea ce sugerează un scop ritualic în detrimentul unor intenții pur artistice.
Prin urmare, studiul sugerează o reinterpretare a rolului copiilor în societatea preistorică. Dacă ipoteza cercetătorilor este corectă, copiii nu erau doar spectatori pasivi, ci jucau o parte activă și semnificativă în cosmologia comunităților lor. Participarea lor în ritualuri ar fi avut scopul nu doar de a menține armonia spirituală, ci și de a-i pregăti pentru viitoarele roluri de lideri în comunitatea lor. Această nouă abordare asupra copiilor din epoca paleolitică redefinește înțelegerea noastră asupra socializării și educației în societățile străvechi.
