O nouă teorie propune o reinterpretare a modului în care oamenii timpurii au învățat să confecționeze unelte din piatră, sugerând că aceștia ar fi început prin a folosi pietre deja ascuțite natural, cunoscute sub numele de „naturalite”. Această teorie contestă viziunea clasică care susținea că hominizii ar fi descoperit abilitatea de a lovi pietrele pentru a obține lame ascuțite.
Cercetătorii, inclusiv profesorul Metin Eren de la Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland, sugerează că strămoșii noștri ar fi găsit aceste pietre ascuțite în natură, cum ar fi cele formate de eroziune din cauza curentului râurilor, a animalelor sau a activității tectonice. Doar o dată ce oamenii timpurii au început să utilizeze aceste unelte naturale, ar fi învățat să le valorifice din plin, în special în zonele unde dovezile arheologice sugerează activități de procesare a hranei.
Profesoara Michelle Bebber a observat o cantitate mare de naturalite în Oman, ceea ce confirmă ideea că aceste resurse au fost folosite de strămoșii noștri. Teoria sugerează că dependența de aceste unelte ar fi crescut până când resursele locale ar fi început să se epuizeze, determinându-i pe oameni să încerce să confecționeze manual unelte proprii, deschizându-le astfel calea către un nou stadiu în evoluția tehnologică.
Utilizarea secundară a uneltelor, adică abilitatea de a crea alte unelte cu ajutorul uneltelor existente, este un alt aspect cheie al evoluției umanității, care ar fi îmbunătățit abilitățile cognitive și tehnice ale strămoșilor noștri. Prof. Eren afirmă că această teorie reprezintă o explicație logică a originilor tehnologiei din piatră, dar menționează și necesitatea ca arheologii să cerceteze dovezile care să sprijine sau să infirme această ipoteză.
Dacă teoria va fi validată, ar putea implica că istoria utilizării uneltelor de piatră este mult mai veche decât se considera anterior, schimbând astfel percepția asupra evoluției umane, de la ideea unui geniu solitar la un proces de îmbunătățire comună în funcție de resursele naturale disponibile. Acest studiu, publicat în revista Archaeometry, aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea evoluției omenirii și a interacțiunii cu mediul înconjurător.
