Textul abordează misiunea și contextul istoric în care a fost scrisă cartea lui Petru Groza, “Reconstrucția României”, publicată în 1946. Autorul își amintește cum a achiziționat cartea de la un anticar, într-un cadru informal, subliniind astfel natura clandestină a interacțiunilor din acele timpuri. Acesta menționează că în perioada 1944-1947, România a fost cuprinsă de o intensă propagandă comunistă, care căuta să îndulcească imaginea regimului sovietic și să câștige simpatia românilor.
Se discută despre Strategia comunistă lesionată de Groza și PCR, care consta în ascunderea adevăratelor intenții politice sub o fațadă democratică. De exemplu, la prima aniversare a zilei de 23 august 1944, regele Mihai era în grevă regală, dar presa oficială a evitat să menționeze acest aspect, concentrându-se în schimb pe rolul pozitiv al regelui în evenimentele de atunci.
Un alt punct important este absența discursului de la Conferința națională a PCR din octombrie 1945 în cartea lui Groza. Această omisiune este interpretată ca parte a strategiei comuniștilor de a minimiza influența PCR în fața alegerilor din noiembrie 1946, pentru a părea că respectă jocul democratic.
De asemenea, autorul menționează figura Anei Pauker, un lider comunist care a fost ulterior marginalizată. Se subliniază faptul că activitățile ei au fost uitate, iar discursurile sale au fost scoase de pe piață, ceea ce reflectă natura volatilă și represiunea din interiorul regimului comunist.
În concluzie, textul arată cum istoria propagandei comuniste din România epocii Groza trebuie studiată prin prisma documentelor și publicațiilor de atunci, pentru a înțelege mai bine strategiile politice și retorica folosită de comunisti pentru a prelua și menține puterea.
