Recent, două studii au descoperit noi perspective asupra originii domesticirii pisicilor, evidențiind că acest proces a fost influențat mai mult de religie decât de agricultură, așa cum s-a crezut anterior. În mod tradițional, cercetătorii considerau că pisicile au fost domesticite în perioada neolitică, odată cu începuturile agriculturii. Totuși, noile cercetări publicate în BioRxiv contestă această teorie, confruntându-se cu o descoperire anterioară din Cipru, care sugera că pisicile au fost domestice pe această insulă datorită dezvoltării agricole.
Cipru joacă un rol important ca legătură între cele două studii, dar cercetările recente indică faptul că pisicile au fost inițial domestice în Africa de Nord, răspândindu-se în Europa în două valuri distincte începând cu primul mileniu î.Hr. Studiul efectuat de Universitatea din Exeter a arătat că semnificația religioasă a pisicilor, în special în Egipt, a fost un factor major în domesticirea lor, prin asocierea lor cu cultul zeițelor feminine.
Unul dintre studii, realizat de Universitatea Tor Vergata din Roma, a folosit analize paleogenomice pentru a examina 37 de specimene de pisici din 97 de situri arheologice din Europa și Anatolia, precum și date din Africa de Nord și alte regiuni. Aceasta a dus la concluzia că domesticirea pisicilor a început în Africa de Nord, mult mai târziu decât se credea, nu în perioada neolitică sau în Semiluna Fertilă. Studiul menționează, de asemenea, că pisicile domestice nu au ajuns în China până în secolul al VIII-lea d.Hr.
Cercetătorii au descoperit că civilizațiile mediteraneene din primul mileniu î.Hr. au fost responsabile pentru răspândirea subspeciei Felis lybica în Europa. Aceasta a avut loc în două valuri, având ca rezultat introducerea ei în Sardinia și apoi în alte părți ale Europei, stabilind baza genetică a pisicilor domestice moderne. Totuși, autorii subliniază că diversitatea genetică a fost estimată pe baza a doar cinci exemplare și este nevoie de cercetări suplimentare pentru a obține concluzii mai clare.
Studiul realizat de Universitatea din Exeter confirmă datele cronologice stabilite de studiul din Roma și oferă o aliniere geografică mai precisă a domesticirii pisicilor. Cercetarea a analizează 2.416 oase de pisică și sugerează că interacțiunea strânsă dintre oameni și pisici a început în prima parte a primului mileniu î.Hr. Aceasta a fost influențată de o transformare în reprezentarea zeiței egiptene Bastet, de la un cap de leoaică la unul de pisică, ceea ce a dus la popularizarea sacrificării pisicilor.
Odată cu răspândirea pisicilor domestice în Europa, acestea au fost asociate cu diverse zeițe, cum ar fi Artemis, Diana și Freyja. Pisicile au reușit să se integreze în societatea europeană printr-o rețea internațională de mănăstiri creștine; totuși, în perioada medievală, simbolismul lor s-a schimbat, fiind din ce în ce mai frecvent asociate cu vrăjitorie și eretică.
Astăzi, pisicile au demonstrat o adaptabilitate remarcabilă, cu o populație globală de aproximativ un miliard de exemplare, reușind să supraviețuiască schimbărilor de percepție și perioadelor de sacrificiu. Aceste descoperiri oferă o nouă înțelegere a importanței culturale și istorice a pisicilor și subliniază nevoia de cercetări suplimentare pentru a aprofundă cunoașterea asupra originii și evoluției lor.
În concluzie, studiile recente pun în lumină rolul semnificativ pe care religia l-a jucat în domesticirea pisicilor, contrar credinței anterioare că agricultura a fost principala forță motivațională. Aceasta subliniază complexitatea relației dintre oameni și pisici pe parcursul istoriei, chiar și în fața provocărilor sociale și culturale.
