Al Doilea Război Mondial este adesea considerat inevitabil, având la bază frustrarea țărilor învinse în Marele Război și structuri antropologice ale conflictului. Totuși, există perspectiva că acest război ar fi putut fi evitat. În anii ’30, tensiunile din Europa erau evidente, dar războiul nu era singura soluție. O abordare macroistorică sugerează că cele două războaie mondiale ar putea fi privite ca un singur conflict, început cu asasinarea lui Franz Ferdinand în 1914 și încheiat cu bombardamentele din Hiroshima și Nagasaki în 1945.
Unii istorici văd un alt război de 30 de ani în secolul XX, marcat de ideologii mai degrabă decât de religie. Confruntările ideologice — democrație versus totalitarism — au influențat profund politica globală. Criza economică globală din 1929-1933 a amplificat aceste tensiuni, facilitând ascensiunea ideologiilor radicale. În Germania, de exemplu, criza economică și inflația au contribuit la prăbușirea Republicii Weimar, iar promisiunile de revanșă oferite de figuri ca Hitler au adus la putere naționalismul extremist.
În România, comunismul și legionarismul au beneficiat de aceeași criză economică. Crizele economice au dus la radicalizări ale socialismului și conservatorismului; în timp de prosperitate, aceste ideologii se dezvoltau moderat, dar în perioade de criză alunecau spre totalitarisme.
Al Doilea Război Mondial a fost prefigurat în evenimentele globale care au început în anii ’30. Japania a invadat Manciuria, iar Germania a denunțat Tratatul de la Versailles în 1935, ceea ce a dus la reînființarea serviciului militar. Războiul civil din Spania a fost o repetiție pentru conflictul mondial, cu intervenția Germaniei și Italiei în favoarea facțiunii lui Franco.
Pe parcursul anilor ’30, s-a dovedit că dreptul internațional depinde de forța militară. Ministerul român Nicolae Titulescu, apărător al sistemului de la Versailles, a fost demis, semnalând o schimbare de atitudine în politica europeană.
Hitler a continuat să avanseze prin Austria și Cehoslovacia, demonstrând că democrațiile europene, precum Franța și Marea Britanie, erau dispuse să cedeze în fața totalitarismului. Acordul de la München din 1938 este un exemplu emblematic al cedării de teritoriu pentru a evita conflictul, dar care a dus în final la sacrificii mult mai mari.
Alianțele formate între dictaturi, cum ar fi pactul Ribbentrop-Molotov, au accelerat izbucnirea războiului. Germania și URSS au împărțit Polonia, ceea ce a încurajat agresiunea continuă a ambelor regimuri. În centrul și estul Europei, statele au fost prinse între totalitarisme, fără opțiuni viabile, iar România, fără sprijin extern, a fost una dintre victime.
În concluzie, Al Doilea Război Mondial este rezultatul unei interacțiuni complexe de factori ideologici, economici și politici care nu doar că au alimentat conflictul, dar au transformat întreaga structură a istoriei secolului XX. Chiar dacă există argumente pentru inevitabilitatea acestuia, analiza detaliată sugerează că diverse căi alternative ar fi putut fi explorate.
