Un raport oficial spaniol, elaborat de Departamentul de Securitate Națională condus de generalul Loreto Gutiérrez Hurtado, a scos la iveală campanii rusești de dezinformare menite să influențeze în mod direct procesele electorale din România, Moldova și Georgia. Scopul acestor acțiuni este de a distanța cele trei țări de Uniunea Europeană și, ideal, de a le atrage în sfera de influență a Rusiei.
Raportul face o corelație între campaniile de dezinformare rusești și impactul în urma furtunii Dana din octombrie 2024, pe care Kremlinul a exploatat-o pentru a provoca instabilitate în Spania. Se menționează că ecosistemul de propagandă pro-Kremlin a folosit aceleași tactici în cazul Spaniei, amplificând poveștile false legate de devastările din provincia Valencia.
Campania „Doppelgänger”, începută în 2022, după invazia Ucrainei, dispune de un aparat informațional vast, cu 228 de domenii și 25.000 de conturi coordonate în diverse limbi, inclusiv română. Aceasta a fost implicată în 60 de incidente documentate.
În Spania, actorii pro-ruși s-au concentrat pe generarea neîncrederii în instituțiile publice și delegitimarea suportului oferit Ucrainei, sub pretextul ajutoarelor acordate victimelor inundațiilor, contribuind astfel la crearea unei imagini de haos național.
