Arheologii au descifrat enigmele „Castelului Părăsit” din Austria.

Recenta descoperire a unei fortificații romane de cap de pod în Austria, lângă „Ödes Schloss” (Castelul Părăsit) în lunca Dunării, reprezintă o revelație majoră în studiul istoriei romane din regiune. Această realizare, realizată de cercetători de la Academia Austriacă de Științe (ÖAW) și Parcul Arheologic Carnuntum, oferă noi perspective asupra apărării nordice a Imperiului Roman și controlului rutelor comerciale, cum ar fi Drumul Chihlimbarului.

Până de curând, ruinele cunoscute sub numele de „Castelul Părăsit” oferiseră puține informații istorice, provocând confuzii în rândul savanților cu privire la originea acestora. S-au sugerat diverse ipoteze, incluzând posibilitatea ca acestea să fie un castel medieval sau o fortăreață din timpul Primului Război Turcesc. Însă săpăturile recente au confirmat că a fost vorba despre un fort roman destinat securizării traversărilor de apă și supravegherii Dunării, o frontieră naturală a Imperiului Roman.

Această fortificație a fost construită, în general, pe malurile râurilor de frontieră, servind ca avanposturi militare din care trupele romane puteau observa și controla zone strategice. Săpăturile în zona mlăștinoasă din Hainburg au scos la iveală secțiuni bine conservate ale zidurilor, cu o înălțime de până la 2,65 metri. Fortul a fost edificat în două etape: prima între anii 170 și 180 d.Hr., în timpul domniei împăratului Marcus Aurelius, pentru a apăra granița de invaziile germanice, iar a doua între 260 d.Hr. și 270 d.Hr. sub împăratul Gallienus, prin care fortul a fost reconstruit, indicând o scădere a importanței sale strategice ulterior.

Descoperirea artefactelor precum cărămizi ștampilate ale legiunilor XIV și XV Apollinaris, monede, ceramică și obiecte din bronz atestă semnificația militară a localității respective. Fortul aflat la doar patru kilometri de fosta bază legionară de la Carnuntum, care a fost capitala provinciei romane Pannonia Superioară, schimbă măsura în care înțelegem prezența romană la nord de Dunăre.

Mai mult decât semnificația istorică și militară, săpăturile îmbogățesc și studii de mediu și geologice. Arheologii, în colaborare cu Universitatea BOKU și Universitatea din Viena, au colectat probe din sedimentele luncii Dunării, contribuind astfel la reconstrucția cursurilor fluviale antice de dinainte de secolul al XVI-lea. Aceste cercetări au scopul de a oferi o imagine mai detaliată asupra evoluției Dunării de-a lungul timpului și cum aceste schimbări lingvistice au influențat strategiile de fortificare și așezare.

În concluzie, descoperirea recentă a fortului roman de cap de pod reprezintă nu numai o contribuție valoroasă la înțelegerea istoriei romane în Austria, ci îmbogățește de asemenea și cunoștințele despre interacțiunile economice, strategice și ecologice din trecut. Această realizare subliniază importanța continuării cercetărilor arheologice în regiuni istorice și ne oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care romanii au gestionat frontierele și rutele comerciale.