Cardiotocografia: O Metodă Esențială în Monitorizarea Sănătății Fătului
Cardiotocografia (CTG) este o metodă electronică utilizată pentru monitorizarea în timpul sarcinii, având ca scop principal evaluarea bunăstării fetale prin observarea simultană a ritmului cardiac al fătului, a mișcărilor acestuia și a contractiilor uterine. Această tehnică este deosebit de importantă în sarcinile cu risc crescut de complicații.
Scopul și Utilizarea Cardiotocografiei
Cardiotocografia ajută la identificarea hipoxiei fetale, oferind informații cruciale înainte de declanșarea nașterii și în timpul travaliului. O cardiotocografie anormală poate indica necesitatea unor investigații suplimentare. Monitorizarea poate fi realizată prin metode externe sau interne.
Monitorizarea Externă și Internă
Monitorizarea externă folosește ecografia Doppler, implicând plasarea a două transductoare pe abdomenul mamei printr-o centură elastică. Unul dintre acești transductoare măsoară frecvența cardiacă fetală, iar celălalt înregistrează contracțiile uterine prin măsurarea tensiunii peretelui abdominal.
Monitorizarea internă, utilizată în general în timpul travaliului, implică atașarea unui electrod de sarma pe scalpul fătului pentru a obține date precise despre ritmul cardiac. Această metodă este preferată atunci când ritmul fetal nu poate fi detectat sau când se dorește o mai bună acuratețe.
În sarcini gemelare, doar fătul situat cel mai aproape de orificiul extern poate fi monitorizat intern, iar dacă se află în prezentatie pelvină.
Interpretarea Cardiotocografiei
Interpretarea CTG se bazează pe o analiză structurată a rezultatelor folosind acronimul DR C BRAVADO:
-
Definirea Riscului – Analiza riscurilor sarcinilor cu potențiale complicații se bazează pe diferite condiții, cum ar fi diabetul gestational, hipertensiunea arterială și sarcina multiplă.
-
Contractiile Uterine – Măsurarea contracțiilor se face pe o durată de 10 minute, evaluând durata și intensitatea acestora.
-
Valori de Referință – Frecvența cardiacă fetală normală este între 110-160 bătăi pe minut. Tahicardia (peste 160 bpm) și bradicardia (sub 110 bpm) sunt indicații ale unor posibile afecțiuni.
-
Variabilitate – Se referă la fluctuațiile frecvenței cardiace, indicative pentru sănătatea neurologică a fătului; variabilitatea normală este între 5-25 bătăi pe minut.
-
Acceleratii – Aceștia sunt creșteri bruste ale frecvenței cardiace, indicând o bună sănătate a fătului atunci când se corelează cu contracțiile uterine.
-
Deceleratii – Acestea indică scăderi bruste ale frecvenței cardiace și pot fi clasificate în funcție de momentul în care apar în raport cu contracțiile uterine.
- Impresia Generală – Evaluarea finală se face pe baza analizei tuturor parametrilor, rezultând în concluzii normale, suspecte sau anormale.
Siguranța și Eficiența Cardiotocografiei
Cardiotocografia nu utilizează radiații, fiind considerată sigură atât pentru mamă, cât și pentru făt. Cu toate acestea, monitorizarea poate restricționa mobilitatea maternă în timpul travaliului, fapt care trebuie să fie ținut cont.
În cazul nașterilor în apă, sunt disponibile aparate speciale rezistente la apă pentru monitorizare, menținându-se eficiența CTG.
Implicabilitatea Rezultatelor CTG
Un aspect important este faptul că unele rezultate pot fi fals pozitive, ceea ce poate conduce la o cezariană de urgență, chiar dacă nu este necesară. Astfel, este esențial ca monitorizarea să fie realizată în special în contexte cu riscuri ridicate de complicații.
Pentru sarcinile cu risc mare, se recomandă verificarea frecvenței cardiace fetale la intervale regulate, implicând monitorizarea la fiecare 15 minute.
Concluzie
Cardiotocografia este un instrument esențial în gestionarea sarcinii, având capacitatea de a detecta precoce suferința fetală și de a interveni rapid pentru a preveni complicațiile. Această metodă oferă informații valoroase în evaluarea sănătății fătului și contribuie la luarea unor decizii înțelepte în timpul nașterii. Cu toate că există riscuri de interpretare eronată, utilizarea CTG rămâne un standard de aur pentru monitorizarea fetală, special în condiții de risc crescut.
