O nouă descoperire în domeniul paleoantropologiei a fost făcută în Strâmtoarea Taiwan, unde un fragment de mandibulă umană străveche a fost confirmat ca aparținând speciei Denisovan. Această descoperire sugerează că Denisovanii, o specie umană dispărută, au avut o distribuție geografică mai extinsă decât se credea inițial, trăind pe întreg teritoriul Asiei, inclusiv în regiuni tropicale.
Fosila a fost descoperită la o adâncime cuprinsă între 60 și 120 de metri în Canalul Penghu, după ce a fost recuperată inițial de pescari. Aceasta este una dintre puținele fosile denisovane descoperite în afara Peșterii Denisova din Munții Altai, unde specia a fost identificată pentru prima dată în 2010. Eforturile de a determina distribuția Denisovanilor au fost complicate din cauza numărului redus de fosile disponibile, ceea ce face ca descoperirea din Taiwan să fie considerată o „schimbare de joc” în înțelegerea expansiunii geografice a acestei specii.
Mandibula a fost găsită într-o zonă care, în perioada Pleistocenului, făcea parte din uscatul continental al Asiei, sprijinind ipoteza că Dennisovanii au populat și regiuni cu climat tropical. Situată la 4.000 km sud-est de Peștera Denisova, mandibula prezintă trăsături morfologice care confirmă apartenența sa la Denisovani, însă identificarea exactă a speciei pe baza unei singure fosile rămâne o provocare. În absența extragerii ADN-ului, cercetătorii au recurs la metode paleoproteomice pentru a analiza proteinele din os și smalțul dentar al mandibulei, identificând 4.241 de reziduuri de aminoacizi, dintre care două erau specifice Denisovanilor.
Frido Welker, unul dintre cercetători, subliniază importanța acestei descoperiri pentru înțelegerea caracterului adaptabil al Denisovanilor, care au reușit să supraviețuiască în habitate variate, de la zone reci din Siberia până la cele calde din Taiwan. Aceasta sugerează că Denisovanii s-au adaptat la o varietate de medii de viață prezente pe continentul asiatic.
Fosilele recente de pe Platoul Tibetan au adus informații suplimentare despre morfologia Denisovanilor, indicând că aveau mandibule robuste și dinți mai mari decât cei ai neanderthalienilor sau oamenilor moderni. Analiza smalțului dentar din mandibula din Taiwan sugerează faptul că individul era cel mai probabil de sex masculin, dar rămâne incert dacă aceste caracteristici robuste sunt generalizate pentru întreaga specie sau specifice masculilor.
Datarea fosilei s-a dovedit a fi problematică; metodele de datare prin uraniu nu au avut succes, astfel încât vârsta exactă a mandibulei nu a putut fi definită. Estimările sugerează scale temporale variind între 10.000 și 70.000 de ani, sau chiar 130.000 și 190.000 de ani, răspândind astfel posibilele intervale de existență ale Denisovanilor.
Această descoperire poate deschide calea pentru identificarea altor fosile denisovane în Asia, cu ajutorul unor metode moderne, precum paleoproteomica și analizele genetice avansate. Studiul asociat acestei descoperiri a fost publicat în revista științifică “Science”, aducând un suflu nou în discuțiile legate de evoluția umană și interacțiunile dintre diferitele specii umane disparute.
În concluzie, descoperirea mandibulei denisovane din Taiwan se dovedește a fi un pas semnificativ în înțelegerea diversității și adaptabilității Denisovanilor, subliniind complexitatea istoriei evolutive a oamenilor moderni și a rudelor lor. Aceasta nu doar că extinde aria geografică pe care vom trebui să o luăm în considerare în studiile viitoare, dar oferă și noi perspective asupra modului în care aceste specii au interacționat și s-au adaptat la medii diferite în trecutul îndepărtat al planetei.
