Câmpurile magnetice extreme din apropierea găurii negre supermasive Sagittarius A* afectează formarea stelelor în zona Sagittarius C (Sgr C) din galaxia noastră, reducând considerabil numărul de stele formate. Această zonă, care se află la aproape 200 de ani-lumină distanță de gaura neagră, este surprinzător de bogată în gaz molecular, dar observările efectuate cu Telescopul Spațial James Webb (JWST) arată că Sgr C produce mai puține stele decât s-ar fi anticipat, punând în evidență un aspect misterios al formării stelare, un proces care a fost studiat timp de decenii.
În 2023, JWST a început să ofere date în infraroșu despre această "creșă stelară", permițând cercetătorilor să examineze mai atent populațiile de stele tinere înconjurate de nori de gaz și praf. O analiză recentă a acestor observații a relevat prezența unor filamente subțiri, strălucitoare, formate din plasmă fierbinte, care se întind pe ani-lumină în zona Sgr C. Aceasta descoperire a fost neprevăzută și a surprins echipa de cercetători, indicând că alcătuirea acestor filamente ar putea fi influențată de câmpurile magnetice locale.
Cercetătorii, conduși de Rubén Fedriani, suspectează că aceste câmpuri magnetice sunt influențate de turbulențele gazului care se rotește în jurul găurii negre Sagittarius A*. Aceste câmpuri ar putea fi destul de puternice pentru a inhiba colapsul gravitațional al norilor de gaz, proces critic în formarea stelelor, și, mai degrabă, ar învârti materialul în filamentele observate, explicând astfel rata scăzută a formării stelelor în Sgr C.
Astrofizicianul John Bally sugerează că cercetările viitoare ar putea explora în continuare efectele câmpurilor magnetice asupra formării stelare, un subiect care a fost neglijat până acum. Această influență a câmpurilor magnetice în astrofizică rămâne un domeniu promițător și necesită o atenție mai mare.
Observațiile din Sgr C sugerează că zona a expulzat deja o mare parte din materialul necesar pentru formarea de noi stele. Conform studiilor, în cadrul acestei regiuni există două stele masive tinere care sunt "prinse" între perechi de filamente paralele, împletite, care probabil respectă conturul cavităților formate de vânturi stelare intense. Această structură și dispersia materialului ar putea însemna că Sgr C își va epuiza complet materialul propice formării stelare în câteva sute de mii de ani, o perioadă relativ scurtă în comparație cu evoluția cosmosului, care are aproximativ 13,7 miliarde de ani.
Cele două studii în cadrul cărora au fost publicate aceste observații au fost prezentate în The Astrophysical Journal, aducând o contribuție importantă la înțelegerea dinamicii formării stelare în medii extreme, cum ar fi cele din apropierea unor găuri negre supermasive.
Astfel, cercetările recente aduc o nouă lumină asupra implicațiilor câmpurilor magnetice în procesele de formare stelară, subliniind atât complexitatea acestora, cât și rolul crucial pe care îl pot juca în influențarea rezultatelor acestor procese acolo unde condițiile sunt cele mai extreme. Este un exemplu clar de cum observațiile inovatoare oferite de JWST pot schimba paradigmele existente și pot conduce la o aprofundare a cunoștințelor noastre despre Univers.
