Despărțirea între Africa și America de Sud a avut loc acum aproximativ 135 de milioane de ani și a fost un eveniment marcat de activitate vulcanică intensă, conform unui studiu recent. Această separare a continentelor a dus la eliberarea a mai mult de 16 milioane de kilometri cubi de magmă, care s-a solidificat și a format straturi de roci vulcanice în prezent vizibile în America de Sud, Africa și pe fundul Oceanului Atlantic. În anumite regiuni din Namibia și Angola, aceste straturi de roci vulcanice au o grosime de până la un kilometru.
Studiul, condus de Mohamed Mansour Abdelmalak, geolog și geofizician la Universitatea din Oslo, a analizat date colectate anterior din diferite regiuni, ajungând la concluzia că cele mai semnificative erupții magmatice au avut loc între 135 și 131 de milioane de ani în urmă, atingând un vârf de intensitate în jurul valorii de 134,5 milioane de ani. Aceasta este o descoperire esențială, pentru că determinarea exactă a vârstei magmei poate ajuta la corelarea acestei activități vulcanice cu evenimentele climatice și ecologice din acea epocă.
Cercetătorii au găsit dovezi ale unei „anomalii termice” sub ceea ce era, pe atunci, partea sudică a supercontinentului Pangeea. Acesta a început să se fragmenteze acum aproximativ 200 de milioane de ani, iar separarea între America de Sud și Africa a fost un proces lent. America de Nord s-a separat de Europa cu aproximativ 55 de milioane de ani în urmă. Studiile anterioare sugerează că ruperea sudului Pangeei a fost facilitată de o coloană de rocă extrem de fierbinte, care se ridică din adâncurile mantalei și topește scoarța continentală.
Noul studiu sugerează că anomalia termică care a contribuit la despărțirea celor două continente ar putea fi rezultatul acestei coloane fierbinți, dar această ipoteză este încă în dezbatere, deoarece nu există suficiente dovezi concludente. Abdelmalak menționează că sunt necesare mostre suplimentare din rocile de sub apele adânci ale oceanului, în apropierea coastelor Argentinei și Uruguayului, unde forajele marine sunt rare.
Un exemplu contemporan de coloană de rocă fierbinte care provoacă erupții magma este Islanda, unde Dorsala Medio-Atlantică este vizibilă. Aici, procesul de separare continuă chiar și astăzi cu o rată de 2-5 centimetri pe an, influențat de activitatea unei coloane adânci. Studiul subliniază importanța obținerii unor noi mostre de rocă din Africa și din zonele adânci ale oceanului, care ar putea oferi informații esențiale despre cantitatea de magmă eliberată în timpul despărțirii și impactul acestor erupții asupra climei.
În general, marile erupții vulcanice tind să încălzească clima prin eliberarea gazelor cu efect de seră. Totuși, în urmă cu 134 de milioane de ani, dovadă sugerează că era o perioadă de răcire a climei. Acest paradox ar putea fi explicat prin fenomenul de dezagregare, în care magma eliberată a interacționat rapid cu atmosfera, iar rocile au absorbit dioxidul de carbon din aer.
Aceste descoperiri oferă perspective noi asupra proceselor tectonice și vulcanice care au modelat Pământul în trecut și ajută la înțelegerea legăturilor complexe dintre erupțiile vulcanice și climat, precum și a impactului acestor evenimente asupra biodiversității. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Earth-Science Reviews, iar cercetătorii continuă să exploreze aceste fenomene pentru a descifra istoria geologică a planetei noastre.
