După intrarea României în Primul Război Mondial la 27 august 1916, trupele române au avansat în Transilvania conform planului, însă situația de pe frontul de sud a fost diferită, cu înfrângerea forțelor române la Turtucaia de către trupele bulgaro-germane. Bucureștiul a fost, de asemenea, afectat de război prin bombardamentele aviației germane, provocând panică în rândul locuitorilor. Printre cei afectați se numără și ambasadorul francez, contele de Saint-Aulaire, care a relatat despre aceste bombardamente în memoriile sale.
Dintre bombardamentele menționate, unul dintre primele a avut loc în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, însă atacuri au existat și înainte. Saint-Aulaire subliniază faptul că România nu avea apărare antiaeriană eficientă, ceea ce permitea aviatorilor germani să bombardeze Bucureștiul fără riscuri. Alarma populației era inexistentă, fiind dată doar prin fluierături ale poliției, de obicei atunci când bombardamentele erau deja în curs.
Experiențele locuitorilor erau extrem de dure: fiecare raid aerian se solda cu victime și distrugeri mari. Saint-Aulaire descrie cum Bucureștiul trecea, fără avertisment, de la normalitate la haos, cu străzi pline de sânge și cadavre. Bombardamentele nocturne realizate de zepeline erau deosebit de devastatoare. Acestea urmau un plan de atac pe anumite clădiri, cum ar fi locuințele liderilor politici, inclusiv Ionel Brătianu și Take Ionescu.
Un alt aspect intrigant din relatările lui Saint-Aulaire este modul în care spionajul german a jucat un rol neașteptat în securitatea sa. Germanii săpaseră un tunel sub ambasada Franceză pentru a intercepta comunicațiile, dar, după descoperire, tunelul a fost transformat într-un adăpost pentru ambasador și vizitatori, inclusiv Brătianu și Ionescu. În timpul raidurilor, acești lideri politici s-au întâlnit, semnificând o formă de unitate, dar au ales să se adăpostească în grădina vecină pentru siguranță.
Pe lângă infracțiunile de război, Saint-Aulaire reflectează asupra condițiilor de viață din București în perioadele de bombardament, descriind suferința și reziliența populației. Bombardamentele au dus la distrugerea unor clădiri importante și la pierderi umane, slăbind astfel moralul cetățenilor, dar evidențiind totodată stoicismul acestora.
În concluzie, deja de la începutul conflictului, Bucureștiul a devenit o țintă majoră pentru bombardamentele inamice, iar impactul acestei perioade dificile s-a resimțit profund în viața cotidiană a locuitorilor, care au trebuit să îndure nu doar teama bombardamentelor, ci și efectele devastatoare ale războiului.
