Recentul studiu despre Luna, realizat pe baza mostrelor aduse de misiunea Chang’e 6, a relevat că mantaua părții îndepărtate a Lunii conține mai puțină apă decât mantaua părții apropiate. Aceste descoperiri contribuie la susținerea teoriei acceptate a formării Lunii, cunoscută sub numele de ipoteza impactului gigantic. Această ipoteză sugerează că Luna s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, în urma coliziunii unui protoplanet de dimensiunea lui Marte cu Pământul. Resturile rezultate din acest impact s-au reunit ulterior, formând Luna.
Observațiile clare și detaliile aduse de misiunea Chang’e 6, care a colectat 1,935 kilograme de regolit bazaltic din bazinul Pol Sud–Aitken (SPA) pe fața nevăzută a Lunii, oferă informații semnificative. Această misiune este deosebită deoarece a adus pe Pământ primele mostre de material selenar din partea ascunsă a Lunii.
Una dintre întrebările centrale pe care aceste mostre trebuie să le abordeze este legată de conținutul de apă al Lunii, care trebuie să fie analizat și corelat cu ipoteza impactului gigantic. Modelele teoretice sugerează că partea îndepărtată ar trebui să conțină o cantitate mai mică de apă în manta comparativ cu partea apropiată. Indiciile, cum ar fi prezența thoriului, susțin această teorie. Thoriul este mai concentrat în magma care ajunge la suprafață; prin urmare, abundenta sa poate indica nivelul apei în manta.
Partea apropiată a Lunii, caracterizată de zone vulcanice și regiuni bogate în thoriu, își confirmă astfel ipoteza. Pe de altă parte, partea îndepărtată, mai puțin activă din punct de vedere vulcanic, prezintă o concentrație mai redusă de thoriu, cu excepția insulei SPA, care este rezultatul unui impact major ce a expus magma.
Analizând mostrele de rocă bazaltică aduse de Chang’e 6, cercetătorii au descoperit că sursa magmei din mantaua bazinului SPA conține doar între 1 și 1,5 micrograme de apă per gram de probă, o cantitate extrem de mică. Estimările sugerează că mantaua lunară ar putea conține un maximum de apă de sub 10 μg/g, iar rezultatul obținut de 1–1,5 μg/g este în conformitate cu aceste predicții.
În contrast, partea apropiată a Lunii, pe baza mostrelor aduse de misiunile Apollo, poate conține până la 200 μg/g de apă în mantă, în funcție de zona specifică. Acest lucru sugerează că apa din interiorul Lunii este distribuită inegal, oferind indicii importante despre formarea și evoluția Lunii.
Un alt aspect captivant rămâne deschis: distribuția apei în manta Lunii ar putea depinde de profunzime și momentul formării. Este posibil ca zonele formate anterior și în adâncime să conțină mai puțină apă decât cele mai recente și mai aproape de suprafață.
Astfel, chiar dacă partea îndepărtată a Lunii este extrem de uscată, continuă să stârnească fascinație și să pună în fața cercetătorilor noi mistere. Descoperirile misiunii Chang’e 6 au fost publicate în prestigioasa revistă Nature, continuând să fie un subiect de interes în lumea științifică.
Aceste progrese în cercetările lunare oferă perspective valoroase asupra originii și caracteristicilor Lunii și contribuie la înțelegerea mai profundă a impactului coliziunilor planetare asupra formării corpurilor cerești.
