Oamenii de știință au descoperit dovezi ale unei furtuni solare extrem de puternice care a avut loc acum 14.300 de ani, la sfârșitul ultimei ere glaciare. Această furtună a fost mult mai intensă decât orice altă furtună solară documentată în epoca modernă, incluzând celebrul eveniment Carrington din 1859.
Înainte de această descoperire, experții observaseră o creștere misterioasă a nivelului de radiocarbon în anul 12.350 î.Hr., dar nu aveau un model adecvat pentru a evalua intensitatea acestei creșteri. O echipă internațională condusă de Kseniia Golubenko și profesorul Ilya Usoskin de la Universitatea din Oulu, Finlanda, a dezvoltat un nou model chimic-climatic numit SOCOL:14C-Ex. Acest model a permis analiza condițiilor climatice din perioada ultimei ere glaciare și a arătat că vârful de radiocarbon din 12.350 î.Hr. corespunde celei mai puternice furtuni solare înregistrate vreodată.
Golubenko a explicat că acest eveniment reprezintă singurul exemplu de activitate solară extremă din afara perioadei Holocene, care a început acum aproximativ 12.000 de ani. Modelul dezvoltat a permis o interpretare mai bună a datelor de radiocarbon, chiar și în contexte climatice glaciare. Această furtună solară a fost cu 18% mai puternică decât evenimentul din 775 d.Hr., considerat anterior cel mai intens. Comparativ cu furtunile moderne, cum ar fi cea din 2005, furtuna din 12.350 î.Hr. a fost de peste 500 de ori mai puternică.
Soarele emite rafale de particule accelerate, cunoscute sub numele de evenimente de particule solare, care sunt de obicei slabe. Totuși, evenimentele extreme (ESPE) sunt mai rare și mai puternice, cu doar opt fiind identificate în ultimele 12.000 de ani, dintre care ambele au avut loc înainte și după anul 12.350 î.Hr.
Cercetătorii subliniază importanța identificării corecte a acestor evenimente, deosebindu-le de alte tipuri de activitate solară. Evenimentul Carrington, de exemplu, a afectat rețelele de telegraf, dar reprezenta un alt tip de activitate solară care nu a implicat o furtună de particule solare. Furtunile de particule solare duc la creșteri dramatice ale izotopilor cosmogeni, cum ar fi radiocarbonul (¹⁴C), în atmosferă. Aceste creșteri sunt apoi conservate în inelele copacilor, acționând ca amprente cosmice precise, cunoscute sub numele de evenimente Miyake.
Studiul are nu doar o relevanță istorică, ci și o semnificație crucială pentru înțelegerea riscurilor viitoare pentru infrastructura modernă, care depinde de tehnologie. Golubenko a menționat că evaluarea potențialelor riscuri asociate cu furtunile solare pentru sateliți, rețele electrice și sisteme de comunicații este esențială.
Studiul a fost publicat în revista „Earth and Planetary Science Letters” și aduce o contribuție importantă la înțelegerea evenimentelor solare extreme și la modul în care acestea au influențat clima Pământului în trecut, precum și impactul posibil al furtunilor solare asupra societății moderne.
