Pe 8 aprilie 1944, armata sovietică, sub comanda generalului Konev, a demarat o ofensivă majoră în direcția Târgu Frumos, implicând două armate principale: Armata 40, condusă de general-locotenentul Filip Jmacenko, și Armata 27, sub comanda general-locotenentului Serghei Trofimenko. Aceste unități au fost susținute de elementele Armatei 2 Tancuri, sub conducerea general-locotenentului Semen Bogdanov, a căror trupe erau în proces de regrupare în vest, dincolo de Prut.
În paralel cu înaintarea principalelor forțe înspre Târgu Frumos, Armata 52, condusă de general-locotenentul Konstantin Koroteev, și o parte din Armata 6 Tancuri, condusă de general-locotenentul Andrei Kravcenko, au efectuat operațiuni secundare în nordul Iașiului pentru a sprijini atacul principal. Până la începutul ofensivei, Armata 40 dispunea de trei corpuri de infanterie, incluzând opt divizii de pușcași, în timp ce Armata 27 avea la dispoziție două corpuri cu șapte divizii.
Luptele din preajma Iașiului erau intense. Pe 1 aprilie, unități de infanterie sovietică au reușit să stabilească capete de pod pe Jijia, în jurul Rediu Mitropoliei și Iepureni. De asemenea, Divizia 24 Blindate a preluat comanda unităților de pază românești din Iași. În următoarele zile, cele două regimente ale diviziei au atacat inamicul, reușind să oprească tentativele românești de extindere a capetelor de pod.
Divizia 24 Blindate, care suferise pierderi grele la Stalingrad, fusese reconstituită în martie 1943 și era întărită acum cu tancuri IS-2 și alte unități. Deși dispunea de efective reduse, acțiunile diviziei pe frontul românesc au fost eficiente, comparabile cu cele ale diviziei más întâlnite, Großdeutschland.
Forțele Armatei 2 Tancuri includeau corpuri de tancuri organizate în brigăzi, unități de artilerie și de infanterie, iar Armata 52 avea un regiment de tancuri independent. Armata 6 Tancuri, însă, suferea de o dotare insuficientă, având un rol secundar în ofensiva de lângă Iași. Această situație l-a obligat pe generalul Kravcenko să recurgă la „canibalizarea” tancurilor pentru a forma un detașament operacional ce ar fi putut să distragă atenția de la înaintarea principală dinspre Târgu Frumos.
Pe 5 aprilie, evoluțiile de pe front au arătat că inamicul s-a retras, iar după cucerirea orașului Botoșani de către Divizia 232 Pușcași, trupele românești au fost forțate să se retragă. Exploatând această situație, gruparea principală de atac sovietică a planificat o înaintare decisivă în dimineața zilei de 8 aprilie, vizând orașele Târgu Frumos, Pașcani și Târgu Neamț.
Diviziile române 7 și 8, cu ultimele resurse disponibile, au dat tot ce au putut pentru a bloca înaintarea sovietică. Corpul IV Armată român, responsabil pentru zona respectivă, avea suficiente forțe pentru a întări pozițiile de apărare. Pe de altă parte, Grupul Mieth, compus din Divizia 24 Blindate, a fost dislocat pentru a lovi din flanc trupele sovietice.
În dimineața zilei de 9 aprilie, forțele sovietice au reluat înaintarea și au depășit rapid pozițiile românești. Deși Diviziile 6 și 8 Infanterie române au reușit inițial să oprească înaintarea, forțele sovietice au continuat să preseze, iar grupul principal de atac a forțat retragerea trupelor românești spre noi aliniamente de apărare, totul culminând cu o situație din ce în ce mai critică pentru apărarea română în zonă.
Acest fragment reprezintă o parte dintr-un articol ce detaliază bătăliile de la Târgu Frumos și dificultățile întâmpinate de trupele române în fața ofensivei sovietice, fiind publicat în revista Historia Special. Această analiză a desfășurării operatiunilor pe frontul din România în 1944 relevă atât provocările logistice, cât și strategiile militare adoptate de ambele tabere în contextul războiului.
