România și Franța au avut o relație strânsă în perioada Primului Război Mondial, colaborând pentru a obține victoria împotriva Germaniei. Chiar și după încheierea conflictului, relațiile politice între cele două țări au rămas prietenoase, deși schimburile comerciale nu au fost la fel de eficiente. Elitele din Franța erau foarte pretențioase în negocieri, ceea ce a dus la pierderi financiare semnificative pentru ambele părți.
Conform unui anuar statistic din 1940, situația economică era îngrijorătoare, importurile din România reducându-se drastic în anul 1935, la mai puțin de jumătate din cantitățile anului precedent. Această scădere a reprezentat o catastrofă economică pentru România, o țară în plin proces de industrializare care avea nevoie urgentă de mașini și utilaje. Cu toate acestea, achiziționarea de motoare și agregate industriale s-a limitat la doar 1.087 de tone, o cantitate extrem de mică în raport cu oferta potențială a Franței.
De asemenea, importurile de fier au scăzut semnificativ, iar prețurile practicate erau considerate exagerate. România, care se îndrepta de la utilizarea lemnului spre metal, avea o cerere mare de produse metalurgice, dar Franța nu a manifestat un interes real pentru dezvoltarea comerțului cu Europa de Est. Importurile altor metale și metaloide s-au redus și ele, ceea ce a dus la o creștere a prețurilor.
Chiar dacă importurile de automobile au avut o ușoară revigorare, cu 481 de tone achiziționate, concurența pe piața europeană și uzura morală a produselor au afectat capacitatea de stocare. Pe de altă parte, Franța a impus restricții asupra importurilor din România, cu excepția petrolului, care a fost rezervat numai în cantități simbolice de 336.393 de tone. Alte produse din România, precum cerealele și lemnul, nu mai erau de interes.
Această politică comercială a afaceriștilor occidentali a dus la o situație economică defavorabilă, România manifestând însă un interes semnificativ pentru comenzi de armament. Cu toate că relațiile comerciale ar fi putut fi îmbunătățite, perspectivele din Paris păreau să ignore necesitățile românești. A rezultat un deficit comercial pe relația cu principalul aliat, un lucru atipic în politicile internaționale. În contextul crizei economice globale, nimeni nu a intensificat schimburile comerciale, în ciuda faptului că România era o națiune bună la plată.
Astfel, se observă că, deși România și Franța au avut o legătură istorică puternică datorită Alianței din Primul Război Mondial, gestionarea relațiilor comerciale a fost ineficientă și limitată de interesul sectorului de afaceri din Franța. Aceasta a dus la o distanțare economică care, în ciuda prieteniei politice, a afectat în mod direct dezvoltarea industrială și comercială a României în perioada interbelică.
