Statuile antice grecești și romane erau concepute nu doar pentru a încânta vizual, ci și pentru a stimula toate simțurile, în special simțul mirosului. Conform unui studiu recent condus de dr. Cecilie Brøns, această practică de parfumare a statuilor era mai răspândită decât se credea anterior. Analizând diverse surse antice, Brøns a observat că statuile erau adesea unse cu parfumuri, inclusiv cu uleiuri de trandafiri, ceea ce le conferea o dimensiune senzorială suplimentară.
Între imperii, renumitul politician roman Cicero menționa că locuitorii din Segesta, Sicilia, ungeau statuia zeiței vânătorii, Artemis, cu „unguente prețioase” și tămâie. Un alt poet grec, Callimachos, descria o statuie a reginei egiptene Berenice II ca fiind „umedă de parfum”. De asemenea, autori precum Pliniu cel Bătrân și Vitruviu făceau referiri la aceste practici parfumate. Inscripțiile din templele din Delos indicau utilizarea unui parfum special, „myron rhodion”, un ulei obținut din trandafiri.
Cercetătorii au identificat două tehnici principale folosite pentru parfumarea statuilor greco-romane. Prima, denumită ganosis, combina ceara cu uleiuri parfumate, cum ar fi ceara de albine și uleiul de măsline, pentru a intensifica aroma sculpturilor. A doua tehnică, kosmesis, implica aplicarea de uleiuri speciale pentru protejarea statuilor, un proces menționat chiar și în „Imnul homeric către Afrodita”, demonstrând că aceste ritualuri erau parte integrantă din îngrijirea statuilor divine.
Pe lângă parfumul seducător, statuile erau, de asemenea, ornate cu culori vii, bijuterii și ghirlande. Deși pigmenții s-au estompat în timp, este bine cunoscut faptul că statuile antice erau colorate, iar unele dintre ele erau parfumerizate, transformând interacțiunea cu aceste opere dintr-o experiență pur vizuală într-o explozie olfactivă. Brøns subliniază că întâlnirea cu o astfel de operă considera nu doar aspectul său estetic, ci și complexitatea experienței senzoriale.
Conceptele de „mimesis” – adică reprezentarea realității – erau esențiale în aprecierea sculpturilor antice, fiecare artist căutând să surprindă esența umană sau divină. Percepția parfumului era menită să ajute privitorul să își imagineze cum ar fi mirosit o statuie dacă ar fi fost o ființă vie, consolidând astfel legătura emoțională dintre observator și artă.
Studiul lui Brøns a fost publicat în Oxford Journal of Archaeology și contribuie la înțelegerea mai amplă a impactului senzorial pe care l-au avut statui asupra societăților grecești și romane. Această cercetare oferă o nouă lume de considerații cu privire la modul în care arta interacționa cu publicul, invitându-ne să explorați nu doar ceea ce vedem, ci și ceea ce putem simți.
