La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, mari lăcașuri de cult din România au intrat într-un proces amplu de „restaurare”. Totuși, unii experți, cum ar fi arhitectul francez André Lecomte du Noüy, au interpretat greșit conceptul de restaurare. Acesta s-a ocupat de lucrări majore la Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova și Biserica Mitropoliei „Înălțarea Domnului” din Târgoviște, dar, în loc să restaureze, a preferat demolarea completă și reconstrucția. Alte biserici, cum ar fi „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și Mănăstirea Curtea de Argeș, au scăpat de distrugerea totală, dar au suferit modificări semnificative.
Între anii 1882 și 1889, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” a fost supusă lucrărilor de restaurare conduse de Lecomte du Noüy. Aceste lucrări au avut un impact devastator asupra frescelor originale din biserică, care au fost înlocuite cu picturi în ulei realizate de artiști francezi și români, de o valoare artistică inferioară. Această pierdere a subliniat neînțelegerea profundă a restaurării în acest context.
Mănăstirea Curtea de Argeș a fost, de asemenea, un subiect de controversă. La cererea lui Carol I, restaurarea a fost efectuată tot de Lecomte du Noüy între 1875 și 1886, iar procedura a dus la înlocuirea frescelor originale cu lucrări noi, afectând grav identitatea culturală și istorică a monumentului. Constantin Argetoianu, care a vizitat mănăstirea în 1915, a fost profund dezamăgit de starea în care ajunsese, numind-o o restaurare „ratată”. Criticile sale la adresa lui Lecomte du Noüy erau aspre, afirmând că „bestia” nu a restaurat nimic, ci a distrus și a construit după propriile idei, calificate ca fiind proaste.
Vizita lui Argetoianu a scos în evidență contrastul între splendoarea vechii mănăstiri și viziunea estetică atinsă prin „restaurare”. El descria faptul că reviziile au lăsat biserica să arate ca o „construcție policromă”, în detrimentul moștenirii artistice anterioare. În interior, toate zugrăvelile vechi au fost înlocuite cu lucrări pe care le considera inferioare. Argetoianu dorea să-l confrunte pe arhitect pentru a-i exprima nemulțumirea față de ceea ce considera a fi o atrocitate vizuală.
Mergând mai departe, el se referea de asemenea la Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova, care a fost complet demolată și reconstruită, un act pe care l-a descris ca fiind o greșeală monumentală. El remarca amintirea vechii biserici și contradicția dintre aceasta și noua clădire, pe care o considera o monstruozitate arhitecturală. Contextul istoric al acestei biserici era semnificativ, fiindcă nu fusese refăcută din 1770, când strămoșul lui Argetoianu, Costache Argetoianu, realizase o restaurare modestă, dar plină de respect pentru istorie.
În concluzie, intervențiile lui Andre Lecomte du Noüy au marcat o perioadă confuză în istoria restaurării monumentelor religioase din România, generând controverse din cauza metodelor sale radicale și a lipsei de respect față de patrimoniul cultural local. Criticile formulate de Constantin Argetoianu oglindesc o viziune mai largă a dezamăgirii față de intervențiile externe ce nu reușesc să onoreze tradițiile și istoria arhitecturală a unei țări. astfel, perioada respectivă este privită cu un amestec de nostalgie și indignare față de pierderile ireparabile aduse patrimoniului național.
