Până la mijlocul anilor 1960, majoritatea oamenilor de știință considerau dinozaurii ca fiind slow și cu sânge rece. În 1964, paleontologul John Ostrom a descoperit Deinonychus, un dinozaur cu gheare mari, care a dus la o transformare în înțelegerea dinozaurilor, demonstrând că erau deseori activi și rapizi. Această descoperire a dat naștere „renașterii dinozaurilor”.
Susannah Maidment de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra susține că dinozaurii cei mai rapizi au fost probabil din grupul Ornithomimosauria, asemănători struțului, având membre lungi și subțiri care le permiteau o viteză mare în mișcare.
În anii ’70, profesorul Robert McNeill Alexander a dezvoltat biomecanica, aplicând principii fizice pentru a studia mișcarea animalelor, observând că picioarele lungi permit pași mai mari și implicit o viteză mai mare. Această metodă a fost utilizată pentru a estima viteza dinozaurilor prin analiza urmelor fosilizate, deși aceasta avea limitări, deoarece urmele bune nu sunt întotdeauna păstrate în condiții ideale.
Pentru a obține estimări mai precise, profesorul William Sellers a folosit modelarea computerizată pentru a anima scheletele dinozaurilor conform legilor fizicii. El a studiat cinci specii: Allosaurus, Compsognathus, Dilophosaurus, Velociraptor și Tyrannosaurus rex. Rezultatul a fost că Compsognathus ar fi fost cel mai rapid, atingând o viteză estimată de 64 km/h, urmat de Velociraptor cu aproape 39 km/h. T. rex, datorită masei sale, ar fi fost mult mai lent, cu o viteză de aproximativ 29 km/h.
Cercetările arată că dinozaurii mai mici, cum ar fi theropozii, aveau nevoie de viteză atât pentru a vâna, cât și ca apărare împotriva predatorilor mai mari. Sellers subliniază că, pentru a determina cu precizie specia cea mai rapidă, fiecare ar trebui studiat detaliat, ceea ce ar dura între șase luni și un an per exemplar.
O abordare alternativă vine de la paleontologul Eugenia Gold, care afirmă că, deși dinozaurii au fost rapizi, cel mai rapid dinozaur din zilele noastre ar fi șoimul călător, care poate atinge viteze de peste 320 km/h în picaj. Aceasta subliniază evoluția dinozaurilor în păsări, demonstrând astfel continuitatea și adaptarea acestor creaturi.
În concluzie, studiile recente au arătat o imagine mult mai dinamică și activă a dinozaurilor, depășind concepțiile anterioare despre natura lor lentă. Această evoluție a înțelegerii a fost catalizată de descoperiri semnificative și de utilizarea tehnologiilor moderne în cercetare.
