În 1939, România se afla într-o situație geopolitică delicată, cu primejdii care se adunau deasupra sa. Deși țara primise garanții teritoriale din partea marilor puteri occidentale (Anglia și Franța), liderii de la București, în frunte cu regele Carol al II-lea, nutreau îndoieli cu privire la eficacitatea acestora în fața agresiunilor vecinilor, mai ales a Uniunii Sovietice.
În aprilie 1939, o telegramă de la Moscova anunța vizita lui Vladimir Petrovici Potemkin, comisarul adjunct al Afacerilor Străine al URSS, care dorea să treacă prin România. Regele Carol al II-lea a văzut în această ocazie o oportunitate de a explora intențiile sovieticilor și a încurajat colaboratorii să depășească temerile legate de Germania. Miniștrii au decis să-l primească oficial pe Potemkin la întoarcerea acestuia din Ankara.
Pe 8 mai 1939, Gafencu a avut o întâlnire importantă cu Potemkin, în cadrul căreia diplomatului sovietic i-a expus politica externă a României. Potemkin a încercat să minimizeze tensiunile dintre cele două țări și a avansat ideea că URSS nu ar căuta alianțe cu regimul nazist, ceea ce era contrar realității. De altfel, în ciuda declarațiilor sale, negocierile dintre URSS și Germania deja se desfășurau.
Gafencu a încercat să mențină o atitudine diplomatică deschisă, dar a căzut în capcana manipulării sovietice. A insistat asupra încrederii României în garanțiile occidentale, explicând că, deși nu participă direct la negocieri cu Rusia, este din cauza temerilor legate de Germania.
Un punct crucial al întâlnirii a fost discuția despre tratatul României cu Polonia, întrebarea lui Potemkin referitoare la valabilitatea acestuia fiind o încercare de a suprinsă poziția strategică a României. Gafencu a fost franc, menționând că tratatul prevedea intervenția militară exclusiv în caz de agresiune sovietică.
Odată cu declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, pe 1 septembrie 1939, România s-a confruntat cu o realitate sumbră; în numai 17 zile, Uniunea Sovietică a invadat Polonia, lăsând România într-o poziție vulnerabilă și limitându-i capacitatea de a ajuta militar vecinul atacat, în ciuda dorinței de a oferi asistență refugiaților polonezi.
Analizând aceste evenimente, se conturează imaginea unei Românii prizonieră între puterile totalitare și o criză de încredere în garanțiile occidentale, dar și o țară în căutarea unei strategii de supraviețuire într-un context internațional extrem de complex și volatil.
