După începutul Primului Război Mondial, Ionel Brătianu, primul ministru român, a purtat negocieri intense cu liderii din țările Antantei pentru a obține condiții favorabile pentru intrarea României în război. În vara anului 1916, discuțiile s-au blocat din cauza refuzului Rusiei de a acepta România cu drepturi egale în alianță, contrar așteptărilor lui Brătianu.
Brătianu a dorit ca România să fie admisă în comunitatea aliaților, pe picior de egalitate, similar cu Italia, și a cerut aprobarea unor convenții politice și militare. Cu toate că Franța și Anglia au accesat cerințele românești, Rusia a adoptat o poziție rigidă, nu dorind să se angajeze necondiționat în privința teritoriilor revendicate de România. Brătianu a interpretat această restricție ca o manevră care risca să îl pună într-o poziție dezavantageasă și a amenințat cu demisia dacă alianții nu îl susțin.
Obiectivul Franței era atragerea României în război pentru a rupe echilibrul de forțe pe front, având în vedere că, în acel moment, se desfășurau bătăliile de pe Somme și ofensiva rusă împotriva Austro-Ungariei. În aceste condiții, Parisul a căutat să finalizeze rapid tratatul cu România, sperând că intervenția aceasta va avea un impact favorabil.
La începutul lunii august 1916, președintele Franței, Raymond Poincaré, a intervenit direct la țarul Rusiei, Nicolae al II-lea, pentru a solicita acceptarea cerințelor României. Poincaré a subliniat necesitatea urgentă de a integra România în alianță, avertizând asupra pierderii momentului prielnic odată cu venirea iernii.
Prin intermediul acestei scrisori, țarul a fost convins să ignore obiecțiile consilierilor săi și a acceptat semnarea convenției. La 17 august 1916, România a semnat acordul militar și politic cu Antanta și, la doar zece zile mai târziu, a declarat război Austro-Ungariei, marcând astfel intrarea sa oficială în Primul Război Mondial. Acest moment a fost crucial pentru strategia Aliaților în contextul conflictului global.
