Cercetările asupra ADN-ului antic a două mumii din Libia oferă noi perspective asupra oamenilor care au trăit în „Sahara Verde” acum 7.000 de ani, o perioadă caracterizată prin condiții ecologice favorabile, cunoscută și sub denumirea de Perioada Umedă Africană. Aceasta a coincis cu un interval de timp între 14.500 și 5.000 de ani în urmă, când Sahara era o regiune verdantă și umedă, diferită de aspectul arid pe care îl cunoaștem astăzi.
Cele două mumii, ce aparțin unor femei, au fost descoperite în adăpostul rupestru Takarkori, piscat în sud-vestul Libiei, care a fost un loc de ocupație umană și pășunat de peste 8.000 de ani. Din cele 15 rămășițe găsite, majoritatea erau femei și copii, iar doar două au suferit procese naturale de mumificare care au ajutat la conservarea ADN-ului lor. Această descoperire este remarcabilă, având în vedere că ADN-ul uman se degradează rapid în condiții de căldură extremă, ceea ce face dificile analizele istorice în regiune.
Un studiu anterior din 2019 s-a concentrat pe ADN-ul mitocondrial, care este transmis pe linie maternă. Însă, analiza recentă a echipei de cercetători a intrat în detalii mai profunde, utilizând ADN-ul nuclear, care oferă informații genetice mai variate includând date de la ambii părinți. Echipa a comparat ADN-ul din mumii cu niveluri de ADN de la aproximativ 800 de indivizi moderni din Africa, Orientul Apropiat și sudul Europei, precum și cu 117 genomuri antice din aceste regiuni.
Analiza ADN-ului a relevat că femeile din Takarkori aveau markeri genetici distincti, sugerând că ele proveneau dintr-un neam necunoscut anterior și subtil izolat care s-a despărțit de populațiile din Africa subsahariană cu aproximativ 50.000 de ani în urmă. Totuși, s-a descoperit și că acestea aveau legături ancestrale cu strămoși din Levant, o zonă din apropierea estului Mării Mediterane, confirmând descendențele mixte din afara regiunii africane.
Deși Sahara Verde nu a funcționat ca un coridor eficient pentru migrarea populației între Africa subsahariană și Africa de Nord, dovezile arheologice sugerează că s-au realizat totuși schimburi culturale între aceste zone. Aceasta sugerează o izolare genetică, dar o conectare culturală, așa cum a afirmat Savino di Lernia, coautor al studiului și arheolog la Universitatea Sapienza din Roma, semnalând faptul că, în ciuda separării fizice a populațiilor, interacțiunile culturale au avut loc.
Cele două mumii reflectă, de asemenea, moștenirea genetică care este încă prezentă în unele populații moderne din Africa de Nord, care au fost influențate de amestecul străin. Aceste descoperiri sunt deosebit de relevante în înțelegerea modului în care populațiile umane s-au dezvoltat și s-au adaptat în diferite condiții de mediu, precum și a dinamicii complexe a migrației și schimbului cultural.
În concluzie, analiza ADN-ului acestor mumii din Sahara Verde nu doar că dezvăluie aspecte importante despre genetică și populația trecutului, dar și despre interacțiunile culturale care au modelat societățile în acele vremuri. Studiul deschide noi căi pentru înțelegerea diversității umane și a evoluției culturale în Africa și nu numai.
